24 Ianuarie – Unirea Principatelor Române
January 21, 2022,,Medalion I. L. Caragiale”
January 27, 2022MOTTO:
“ Decât neamul și Unirea
Nu-i nimic mai scump pe lume
Vom slavi de-aceea pururi
Al lui Cuza Vodă nume”
Grigore Vieru
Vasile Alecsandri, Dumitru Almaş, Ion Creangă sunt unii dintre poeţii şi scriitorii români care au închinat numeroase pagini acestui mare eveniment: UNIREA. Noi, dascalii, suntem printre primii chemați în a insufla copiilor dragostea de neam și de țară, de dulcea Românie în care am avut norocul să ne naștem.
Barbu Ștefănescu Delavrancea numea ziua de 24 IANUARIE “Sărbătorirea iubirii de Patrie și a puterii de a crea o Patrie”, așa că și noi, elevii, imbracați în costumul popular, am sarbătorit această zi sfântă ca o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru implinirea acestui act mareț din istoria poporului român.
Coordonaţi de prof. înv. primar Părăușanu Cristina, prof. Căpățînă Maria Magdalena și doamna bibliotecară Ticu Marilena, elevii au realizat lucrări practice și artistico-plastice organizând expoziții tematice închinate acestui eveniment și un program artistic în cadrul căruia au recitat poezii şi au cântat cântece patriotice.
Elevii au încheiat activitațile dansând cu toţii „Hora Unirii”.