O primăvară altfel!
March 1, 2022,,Ganduri pentru mama mea”
March 8, 2022Astăzi, în cadrul bibliotecii Școlii Gimnaziale Nr.4 s-a desfășurat activitatea extracurriculară “1 MARTIE- Vestitorul primăverii vs ION CREANGĂ- Mărțișorul literaturii române”, la care au participat elevii clasei a II-a C sub îndrumarea doamnei învățătoare Roman Bianca, doamnei bibliotecar Ticu Marilena și doamna profesor de sprijin Căpățînă Maria- Magdalena.
Scopul activității de astăzi a vizat formarea și dezvoltarea personalității copiilor prin frumosul existent în natură, artă, astfel încât să devină creatori de frumos. Activitatea a venit în ajutorul micuților care iubesc arta și totodată literatura pentru a aduce un omagiu primăverii și celui supranumit mărțișorul literaturii române, Ion Creangă. Scopul principal a constat în stimularea imaginației creatoare, dar și consolidarea cunoștințelor elevilor referitoare la caracteristicile anotimpului primăvara, semnificația zilei de 1 Martie, corelată cu nașterea marelui scriitor clasic român. De asemenea, s-a urmărit formarea simțului și gustului estetic, precum și dezvoltarea aptitudinilor literar-artistice prin conceperea unor lucrări care au implicat originalitate, creativitate și imaginație.
“ Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea este veselă și nevinovată și drept vorbind, acesta-i adevărul.” -Ion Creangă